să mă piş pe ea de zi !!

privesc în jur. de fapt cred că asta fac de când m-am născut, sunt obişnuită, ca toţi ceilalţi, să privesc în jur fără a face nimic. de obicei când spun că privesc în jur, înseamnă că mă gândesc. nu ştiu de ce, dar la mine uitatul în jur este sinonim cu a mă gândi la tot felu’ de tâmpenii. bine, unele dintre ele nu-s chiar tâmpenii, dar majoritatea gândurilor mele sunt nişte aberaţii. îmi amintesc de tot felu’ de oameni, există câte o melodie care îmi aminteşte de fiecare om în parte, există câte o stradă care că trimite cu gându’ la fiecare fost gagic, fostă prietenă, fost … de toate. cre’ că în toate chestiile există câte un fost, sau poate o fostă. există mereu ceva ce am lăsat în urmă, fără să îmi pese, dar către care am privit mereu cu o oarecare melancolie. da. când sunt melancolică eu îmi amintesc de tot felu’ de oameni, mă gândesc cum era cu x şi cu y, cum ar fi fost dacă nu se băga z, sau pana mea, chestii de genu’.
azi m-am întâlnit cu ionuţ, şi îmi spunea că şi-ar fi dorit să nu fi suflat niciodată în lumânările de 18 ani. pe o parte are dreptate, pentru că … după 18 ani, oricât ai vrea tu, nu mai eşti acel copil care erai odată, nu mai eşti copilu’ legat de părinţi, chiar dacă tot al lor rămâi. e puţin mai diferit. eu sincer nu mi-aş dori să împlinesc aceşti 18 ani, aş vrea să fac din nou 16, 17, să fie ca înainte, să ştiu că mai e ceva timp până voi fi “mare”. peste 3 zile voi fi mare. peste 3 zile o să fac marele majorat, şi spun de pe acum că n-am de gând să mă dau cu curu’ de pământ. e o aniversare tristă, nu e nimic de sărbătorit în faptu’ că o să mă ia garda mai uşor (bine, nu prea are motive, da’ asta e partea a doua), o să mi se fută căpăţâna să mă port mai normal, că totuşi am o vârstă, o să mi se repete la nesfârşit faptu’ că nu mai sunt un copil. până la urmă … nu găsesc nimic de sărbătorit în chestia asta. ba din contră, mă deprimă destul de tare. cred că totu’ mă deprimă la ora actuală, şi colac peste pupăză mi-a murit şi şoarecele. şi o dată cu moartea lui (de fapt moartea ei), au apărut şi tot felu’ de sms-uri pe toate telefoanele, că vai, frate, ce rău îmi pare pentru tine, că vai sunt alături de tine. pe bune?! d-aia nu mai puteţi voi, frate. hai totuşi să nu ne mai ascundem după degeţele, că … vorba lui cumicu “după ce degete te-ai fi ascuns dacă erai ciungă?” (p.s. – remix). vedeţi? de-aia nu-mi serbez ziua, de-asta nu o să mă duc la şcoală de ziua mea, că m-am săturat de atâtea feţe zâmbitoare care: vaaaai, fatăăă, e ziua taaa, la mulţi aaaani … hai nu pe bune?! o lăsăm baltă. e cel mai bine. tot de aia nu o să dau mare zaiafet, nu o să fac nimic de ziua mea, ci o să stau acasă, o să dorm, o să o ard lejer între 4 pereţi, că aşa e la modă. e la modă pentru mine, nu ştiu pentru alţii, dar eu asta voi face. mi se pare că e ultimu’ trend să nu faci nimic de ziua ta … .
cea mai proastă investiţie a fost să-mi iau 15 mii de cartele, cu ‘nşpe mii de numere, că … n-am credit pe niciuna, şi tre’ să dau un bip măcar, de urgenţă. asta e.
m-am săturat. pa.