… contemplări.

am citit pe un site, cum foarte mulţi oameni postează sondaje de genul “merit să fiu şi eu iubit (ă) vreodată?”, la care bineînţeles răspunsurile erau “da” sau “nu”. nu m-a interesat în mod special să văd câţi oameni au răspuns “da”, şi câte “nu”, însă m-au mirat anumite chestii. cum ar fi:

- frate, de ce trebuie să întrebi lumea, care probabil nici măcar nu te cunoaşte, anumite chestii care te privesc în mod personal numai pe tine? adică … ce răspuns ai aştepta? crezi că o să apară ileana consânzeana din umbra site-ului, şi îţi va spune că eşti iubirea vieţii ei, şi alte chestii d-astea ieftine şi extrem de siropoase?

- hmm … de ce nu există şi alte variante de răspuns? cum ar fi “nu ştiu”, “nu-mi pasă” … şi alte căcaturi de genu’.

şi mai erau câteva dar le-am uitat.

ok, acum în altă ordine de idei, că tot a venit vorba şi discuţia despre asta … simt nevoia să scriu unele chestiuţe.

cred în iubirea adevărată, cred în acel făt-frumos sortit, şi creat special pentru mine, cred că există un om care întradevăr merită totul, cred că există undeva un “el”, care mă aşteaptă … doar că nu reuşesc să îl găsesc. uneori cred asta. alteori cred că “iubirea adevărată” este o mare tâmpenie. nu ştiu … dar prefer să cred că există … măcar simt că trăiesc pentru ceva. vreau să iubesc, şi să fiu iubită … vreau … aberez. nu mai are rost.

bag pula.

pa.

mă gândesc.

da. mă gândesc la tot felu’ de căcaturi care m-au marcat mai mult sau mai puţin. mă gândesc la unele persoane, şi plâng. şi nu, nu e vorba de foşti gagici, sau pulărăi infecţi care şi-au bătut joc de mine, într-un fel sau altu’. e ceva mai complex. e greu să spui că eşti bine, când chiar nu eşti bine. şi nu am de ce să spun că sunt bine, din moment ce nu sunt deloc bine. nu. nu sunt bine deloc. mă ajung din nou amintirile din urmă, şi îmi amintesc de oameni care au trecut prin viaţa mea, şi care au plecat ceva mai devreme decât trebuia. oameni care au futut şi au dat dracului viaţa, fără să le pese de ceea ce lasă în urmă. e vorba de tovarăşi, de amici, de prieteni, de best friends. e vorba de oameni la care chiar am ţinut, e vorba de singurele persoane pe care chiar le-am iubit, şi care la rândul lor m-au iubit. mi-au fost fraţi, le-am fost soră, ne-am ajutat reciproc.

viaţa se fute într-o secundă. fie că e vorba de droguri, sau de accident rutier, viaţa se duce dracului. ştiu mai bine ca oricine ce înseamnă să-ţi moară oameni dragi, mai mult sau mai puţin sub ochi. ştiu ce înseamnă să îţi plângă sufletul, dar tu să râzi, ca să nu dai aiurea în peisaj. ştiu ce înseamnă toate astea, şi nici măcar nu înţeleg de ce scriu aici despre asta. nu ştiu. simt nevoia să împărtăşesc şi altuia povestea mea. să spun altui bou să nu facă cum au făcut alţi boi, ca să nu moară. mă gândesc că aş putea muri şi eu mâine, ca proasta, în cine ştie ce conjunctură, şi … o să rămână numai un blog, o poză … şi probabil o amintire vagă. atât.

şi îmi bag pula în toţi care vor trage concluzii aiurea din ce am scris aici. mă doare-n pulă de tot ce credeţi voi. nu ştiţi prin ce-am trecut, deci nu are rost să vă băgaţi. primesc zilnic mesaje în care vă exprimaţi frustrările, şi tocmai de aia nu am scris aici nimic despre viaţa mea, despre trecutul meu, despre ce fac, ce învârt, ce nu învârt. e greu. şi voi sunteţi trişti. dacă credeţi că viaţa se rezumă numai la o pizdă bună, un pulărău şmenozar, o telenovelă bună, şi un futai pe cinste … sunteţi proşti. viaţa e ceva mai mult.

muie.